• Subiect: Ducatul de aur maghiar a fost moneda forte cea mai reprezentativă a Europei Centrale în Evul Mediu târziu. Acest rol i-a fost conferit de calitatea sa, respectiv de cantitatea mare în care a fost emis. Astfel că nu este de mirare că atât contemporanii, cât şi agenţii economici ai timpului au considerat această monedă drept o garanţie a calităţii. În timpul domniei lui Sigismund I de Luxemburg (1387-1437) pot fi observate prefaceri radicale: procesele de reglementare legală, acoperind toate domeniile vieţii publice, nu au scăpat din vedere nici administraţia financiară şi nici emiterea de monedă. În rândul consilierilor lui Sigismund rolul principal l-a deţinut marea finanţă din Germania de Sud, ea fiind probabil aceea care i-a sugerat majoritatea refonnelor economice. În acea epocă întreaga administraţie financiară maghiară era deja în totalitatea sa în mâinile unor arendaşi. Ducaţii de aur ai regelui au fost puşi în circulaţie cu o efigie diferită faţă de aceea a înaintaşilor săi, în schimb calitatea lor era indiscutabil superioară. Se pare că etalonul monetar al ducaţilor de aur maghiari din evul mediu târziu poate fi raportat la emisiunile monetare din vremea domniei lui Sigismund, în timp ce documentele maghiare referitoare la etalonul monetar al ducaţilor de aur sunt destul de târzii. Deşi problema calităţii lor constituie subiectul unor aprinse controverse, este cert faptul că de la un an la altul monetăriile maghiare au emis ducaţi de aur într-un important număr. Estimăm acest efort la cca. 300.000 de exemplare de ducaţi de aur anual. După moartea lui Sigismund I de Luxemburg, ţara s-a prăbuşit într-o acută criză. Urmaşii săi, precum şi cânnuitorii ţării au fost incapabili să o rezolve atât pe ea cât şi problemele aferente de administraţie financiară şi emitere de monedă. Rezolvarea dificilei sarcini a căzut pe umerii regelui Ladislau al V-lea ( 1453-1457) ajuns pe tron la mijlocul secolului. În orice caz, anturajul tânărului rege a proiectat o serie de refonne radicale: dispoziţia privind baterea monedei, dată în 1453, confirmă fără echivoc fenomenul. Dar moartea timpurie a regelui a împiedicat finalizarea acestor reforme. În timpul domniei lui Mathias Corvin (1458-1490) au putut fi înfăptuite toate reformele la care înaintaşii acestuia, pornind din vremea lui Sigismund încoace, în cel mai fericit caz, au putut doar visa. Una din cele mai importante componente ale marii reforme monetare din vremea domniei lui Mathias Corvin a constituit-o emiterea neîntreruptă a ducatului de aur, fenomen care a reuşit să rezolve mulţumitor nu numai problema baterii monedei, ci a şi creat din nou o administraţie financiară unitară. Reformele sale au remontat economia: au scăzut dobânzile, s-a ameliorat comerţul exterior al ţării. Graţie impozitelor regale, Mathias Corvin s-a ridicat la nivelul celor mai bogaţi domnitori ai Europei, creând prin aceasta baza materială a culturii de curte renascentiste. În aceste condiţii nu este de mirare că ducaţii săi de aur au circulat şi în Imperiul Otoman, acolo unde monedele de aur străine, prin lege, erau marcate cu însemne de interdicţie.
  • Limba de redactare: germană
  • Secţiunea: Numismatică medievală (Medieval Numismatics)
  • Titlu publicaţie: Cercetări Numismatice
  • Anul publicaţiei: 2003-2005
  • Referinţă bibliografică pentru nr. revistă: IX-XI; anul 2003-2005; seria 2003-2005
  • Paginaţia: 287-298
  • Navigare în nr. revistă:  |<  <  18 / 34   >  >|